Tabăra Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro


«Articolele din Tabăra Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro

Tabăra 2012 - Ediția a III-a

Data: 20 iulie 2012  |  Autor: Echipa ViitoriOlimpici.ro  |  2 comentarii

Te-ai calificat în Tabăra Gazeta Matematică și ViitoriOlimpici.ro? Felicitări! Ce trebuie să ştii despre ea? Că o să fie experienţa ta preferată în această vară! Restul sunt detalii! Pe care le regăseşti în informaţiile de mai jos.

Participarea la tabăra Gazeta Matematică și ViitoriOlimpici.ro este gratuită. Elevii s-au calificat pentru participarea în tabără îndeplinind condițiile prevazute de regulament, în limita celor 180 de locuri disponibile.

Condițiile de calificare:
• Participarea atât la Concursul online ViitoriOlimpici.ro și la Concursul Gazeta Matematică;
• Obținerea de punctaje nenule la cel puțin 2 etape ale Concursului Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro (două etape pe portalul ViitoriOlimpici.ro și două numere din Gazeta Matematică);
• Corectitudinea datelor declarate (nume, prenume, nume de utilizator, clasă, şcoală, localitate, județ, adresă email, telefon, date de contact ale părinților, date de contact ale pofesorului îndrumător).

Lista elevilor calificați a fost publicată pe ViitoriOlimpici.ro. Elevii calificați trebuie să confirme online participarea în tabără prin completarea formularului care apare în prima pagină. Pentru orice problemă legată de confirmare scrieți-ne la adresa de suport suport@viitoriolimpici.ro 

Tabăra va avea loc în perioada 20-25 august 2012 la Câmpulung Muscel, județul Argeș.

Important! La sosirea în tabără elevii trebuie să aducă procesul verbal semnat de părinți și adeverinţa medicală eliberată de medicul de familie în care să fie menţionat dacă copilul este apt pentru a participa în tabără şi menţiuni speciale (afecţiuni, tratamente, alergii specifice etc. - daca este cazul).

Elevii participanți vor avea acces gratuit pe parcursul taberei la:
- cazare în internatele Colegiilor Naționale Dinicu Goloescu și Carol I;
- masă (începând cu masa de seară în ziua sosirii și terminând cu masa de prânz în ziua plecării);
- etapa finală a concursului Gazeta Matematică și ViitoriOlimpici.ro constând într-o probă scrisă și una orală;
- lecții de pregătire;
- concurs LongoCampo;
- activități recreative, conform programului;
- festivități.

Părinții care însoțesc elevii vor primi vouchere de reducere la Hotel Muscelul și, contra cost, cartele de masă la cantinele Colegiilor Naționale Dinicu Golescu și Carol I. Părinții nu pot însoți elevii la concursuri, activități recreative sau în internate dar pot participa la festivitățile de deschidere și de premiere și la focul de tabără.

Detalii despre Etapa finală a Concursului Gazeta Matematică și ViitoriOlimpici.ro
Etapa finală constă într-o probă scrisă și o probă orală. Ambele probe vor avea loc la Colegiul Național Pedagogic Carol I. Subiectele vor fi cu precădere din temele şi problemele prezentate pe ViitoriOlimpici.ro şi în Gazeta Matematică.
Programa pentru concurs
Bibliografie

Programul orientativ

Luni – 20.08.2012

10-12 și 16-20 – Sosirea și cazarea (CN Dinicu Golescu)

Înscrierea pentru discuții
Înscrierea pentru Longocampo – joc de orientare
Înscrierea pentru excursii

19.00 – 20.00 – Cină
20.30 – 22.00 – Festivitatea de deschidere (Primărie)

Marți – 21.08.2012

7.30 – 9.00 – Mic dejun
9.00 – 13.00 – Lecții de pregătire (LT Dan Barbilian)
13.00 – 14.30 – Prânz
15.00 – 18.00 – Longocampo – joc de orientare (CN Carol I – Primăria Câmpulung)
14.00 – 15.00 – Discuții cu părinții (CN Carol I)
16.00 – 18.00 – Discuții cu concurenții
19.00 – 20.00 – Cină

Miercuri – 22.08.2012

7.30 – 9.00 – Mic dejun
10.00 – 13.00 – Proba scrisă (LT Dan Barbilian)
13.00 – 15.00 – Prânz
15.00 – 19.00 – Activități recreative (CN Carol I și CN Dinicu Golescu)
20.00 – Afișarea rezultatelor la Proba scrisă
19.00 – 20.00 – Cină
20.30 – 22.00 – Foc de tabără (CN Carol I)

Joi – 23.08.2012

7.30 – 8.30 – Mic dejun
9.00 – 13.30 – Proba orală / Contestații  (LT Dan Barbilian)
13.30 – 15.00 – Prânz
15.00 – 19.00 – Activități recreative (CN Carol I și CN Dinicu Golescu)
19.00 – 20.00 – Cină

Vineri – 24.08.2012

7.30 – 9.00 – Mic dejun
9.30 – 13.00 – Lecții de pregătire  (LT Dan Barbilian)
13.30 – 14.30 – Prânz
15.00 – 17.00 – Conferință de popularizare a matematicii, lect. dr. Cătălin Gherghe, Facultatea de Matematică și Informatică, UB (Casa de cultură a Sindicatelor C. D. Aricescu)
17.30 – 20.00 – Festivitatea de premiere (Casa de cultură a Sindicatelor C. D. Aricescu)
20.00 – 21.00 – Cină

Sâmbătă – 25.08.2012

7.30 – 9.00 – Mic dejun
9.30 – 12.30 – Excursii în împrejurimi
13.00 – 14.30 – Prânz
15.00 – Plecarea

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.

2 comentarii:

  • Andrei Iulian Mocica - 13 august 2012
    Imi cer scuze, am intrat pe mail si am vazut ca primisem deja informatia.
  • Andrei Iulian Mocica - 13 august 2012
    Buna ziua.
    In procesul verbal scrie: "să fie însoțit de d-na / d-nul …………..". Se poate lasa spatiu liber pentru a fi completat in tabara?
    Multumesc