Galeria de onoare
Vezi Galeria de onoare
Radu Gologan
Profesorul Radu Gologan s-a născut la 7 iunie 1952 la Braşov. Mama, profesoară de matematică şi tatăl, inginer constructor provin din satele de oieri din jurul Braşovului: Săcele şi Bran. Copilăria şi-a petrecut-o la Sibiu. Tatăl său a fost cel care l-a facut să iubească matematica deşi, mai târziu, când în liceu fiul său i-a comunicat dorinţa de a studia matematica acesta i-a răspuns: "asta nu e meserie".
Până în clasa a IX-a a făcut şcoala la Sibiu unde i-a fost profesoară doamna Laura Constantinescu de la care a prins pasiunea pentru matematica de concurs şi pentru Gazeta Matematică. Din clasa a X-a a studiat la Liceul Andrei Saguna din Braşov unde profesor i-a fost Horea Banea de la care a prins primele idei de matematică adevarată.
A fost olimpic internaţional la matematică în 1970 şi 1972 obţinând la olimpiadele din Ungaria respectiv Cehoslovacia medaliile de argint respectiv bronz. În 1971 a câştigat concursul Gazetei Matematice (atunci clasamentul se realiza pe baza numărului de probleme rezolvate din GMB şi a articolelor, notelor şi problemelor propuse).
A absolvit facultatea de matematică în 1976 cu specializarea analiză matematică, lucrările de diplomă şi specializare fiind realizate sub îndrumarea profesorului Ciprian Foiaş, a cărui personalitate şi talent matematic i-a călăuzit întreaga carieră şi domeniu de cercetare. Doctoratul l-a obţinut în 1981, conducător ştiinţific fiindu-i academicianul Marius Iosifescu, cu o lucrare asupra unor noi teoreme ergodice.
Din 1978 este cercetatător ştiinţific, actualmente gr I, la Institutul de Matematică, iar din 2000 este profesor la Universitatea Politehnică din Bucureşti, unde de obicei predă cursul de analiză matematică la anul I, Facultatea de Automatică si Calculatoare.
A publicat 5 cărţi şi peste 30 de articole de cercetare în reviste de specialitate româneşti şi străine. Consideră că cel mai bun rezultat ştiinţic al său este seria de articole publicate în colaborare cu Florin Boca şi Alexandru Zaharescu, ce rezolvă o problemă veche legată de un model din fizica statistică teoretică: modelul Lorenz în plan.
Este colaborator al Gazetei Matematice de peste 40 de ani, timp în care a publicat multe note, articole şi probleme. A fost mereu un propunător de probleme la olimpiade. Din 2001 este preşedintele comisiei naţionale a olimpiadei de matematică şi conducătorul delegaţiei României la OIM. Consideră că este norocos că are alături o echipă de prieteni, excepţionali matematicieni, cu care reuşeşte uneori performanţe remarcabile la concursurile internaţionale.
Problema la care ţine cel mai mult a fost propusă şi dată la Olimpiada Naţională din 1979 la Galaţi: "Funcţia f definită pe R cu valori raţionale dată de f(x) = 1/q³ dacă x = p/q, fracţie ireductibilă cu (p,q) = 1, p > 0 şi f(x) = 0 în rest este derivabilă în punctele iraţionale care sunt numere algebrice de ordin 2 (rădăcini ale unei ecuaţii de gradul 2 cu coeficienţi întregi (de fapt cubul funcţiei Riemann)".
În anul 2007 este ales preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România. Din această postură a contribuit decisiv la reorganizarea şi revigorarea Gazetei Matematice.
Atunci când trebuie să vorbească despre persoana sa nu uită să spună: "Mă consider un matematician decent, cu respect şi admiraţie faţă de colegii cu realizări ştiinţifice deosebite."
3 comentarii:
M-a ajutat sa ajung la OJI si ii multumesc foarte foarte mult!
Cartea are si solutii si poti sa te si verifici;-)
foarte frumos...chiar asa, un om deosebit;)